Ca pilot de raliu, știu ce înseamnă #viatainviteza. Ca să fii cel mai rapid, trebuie să iei decizii instantaneu și să fii prezent 100% în fiecare moment. De fapt, motorsportul este bazat pe concentrarea mintală, iar preg

Sunt psihoterapeut integrativ, psiholog clinician și specialist în psihologie organizațională. Până în prezent, am parcurs mai multe stagii de pregătire în aceste domenii cu cei mai importanți specialiști internațional

Am reușit să ajung la performanța la care stilul meu de viață mă reprezintă în totalitate și nu mă văd trăind altfel. De aceea, oriunde mă aflu, acasă, la birou sau în vacanță, eu mă alimentez la fel de sănătos

Munca la cabinet înseamnă pacient după pacient după pacient. De cele mai multe ori, pauzele sunt inexistente sau chiar dacă există, ele sunt mult prea scurte pentru o masă completă. Trebuie ținut cont și de faptul că pa

Mă gândesc uneori că sunt foarte norocoasă să am parte de o pasiune care să numere printre ingredientele sale mișcarea și sănătatea. Atunci când atracția e suficient de mare, totul decurge de la sine. Ai nevoie doar de

Viața de antreprenor vine la pachet cu un program încărcat, situații neprevăzute, nopți nedormite și un regim alimentar deficitar. În fiecare zi am activități de birou, întâlniri și multe ore petrecute în trafic. Est

Probabil că programul meu este unul destul de des întâlnit, iar el este cam așa: trezit dimineața și pregătit copilul pentru școală, pregătit pentru muncă, office până pe la 17:00 , dar asta nu înseamnă că program

s